For English Click Here !

 

 

Despre acest blog

 

Salutare dragi prieteni a roților de 20″, oameni nebuni după adrenalină și fetelor zâmbitoare care cutreierati străzile pe două roți ! Mă numesc John D Marian – am 26 ani, născut în SUA dar stabilit în România și sunt un mare fan și  practicant al artei BMX (Bicycle Motocross ) de 13 ani !

Până acum un an nu am avut parte de nici un sponsor oficial, ceea ce s-a dovedit a fi o problema destul de mare, mai ales că o dată cu evoluția mea în această disciplină am început să distrug tot mai multe piese de bicicletă, impingandu-mi limitele. În primăvară lui 2017, bunul meu prieten Călin Onye din Baia Mare m-a pus în legătură cu Ștefan (Mutzi cum îl șțiți unii dintre voi), proprietarul magazinului online BMXshop.ro. Magazinul online BMXshop.ro părea că are nevoie de un rider care să îi reprezinte și să fie un intermediar între magazin și riderii din țară. Evident am profitat de ocazie și după câteva schimburi de mailuri, telefoane și o întâlnire directă în care am schimat păreri și idei, era clar că vom colabora de acum înainte.

În scurt timp familia BMXshop.ro a crescut, invitându-l în echipa pe Betiuc Nicolas (a.k.a. Nikki), un tânăr din Câmpulung Modlovenesc cu talent și tenacitate pe bicicletă dar și cu o prezența online foarte puternică.  Venirea lui în echipa BMXshop.ro s-a întâmplat foarte natural fără prea multe discuțîi.

Noi cei de la BMXshop  avem planuri de viitor și vrem să facem următoarele lucruri:

• Dorim să oferim mai multe opțiuni în materie de piese și accesorii specifice bmx
• Organizarea de competițîi (online pentru început) cu premii în produse din categoria brandurilor voastre preferate
• Începerea unui blog exclusiv despre BMX-ul din România, unde împreună cu colegii noștri vom publică și scrie diverse articole, recenzii, postări cu videoclipurile voastre și interviuri cu cei mai buni și promițători rideri dintre voi!

Oricare dintre voi care sunteți pasionați de BMX, va dați bine sau va străduiți și sunteți recunoscuți că persoane de treaba, puteți apărea în viitor pe acest blog care e făcut special pentru voi – riderii de BMX din România !
Deci, va sfătuim de pe acum să ieșiți la dat, să progresati, să va filmați și să încercați să va distrați când faceți toate astea!

Când Ștefan m-a întrebat dacă doresc să fiu unul dintre editorii acestui blog care va merge în paralel cu magazinul online, nu am stat pe gânduri nici o secundă pentru că mi se oferea șansă de a scrie despre pasiunea mea și de a intervieva prieteni cu care mă dau deja de ani de zile.

Dar cum să încep?  Ce e de zis de fapt? Până acum nu am mai scris nici un articol, mai ales nu despre mine. Aveam nevoie de puțînă inspirație așa că am cerut ajutorul tatălui meu. El mi-a dat prima frază că punct de pornire, după care cuvintele au început să curgă singure, așa că mii de mulțumiri tatălui meu pentru sprijinul acordat!!

Sper că toți cei care veți citi aceste articole să gășiți în ele ceva valoros pentru voi sau că experietentele mele vor fi o sursă de inspirație.

Și așa a început totul….

 

 

 

 Obsesia mea: BMx-ul

Țîn minte primul meu contact cu BMX-ul. Totul a început în perioada primăverii din anul 2005 în Sibiu, România. Aveam 13 ani, mic de înălțime pentru vârstă mea și până în acel moment am stat foarte prost la capitolul sport, în special la sporturi care necesitau orice efort în “echipa”. Fiind un copil super energic, nu am fost speriat niciodată de puțîn efort fizic.  Începând de la călărie, fotbal, baschet, ski,tir cu arcul, am jonglat în multe sporturi diferite, la unele fiind mai bun, la altele mai puțîn. Pe vremea aceea pasiunea mea era baschetul chiar dacă nu eram prea bun și mai mult alergam sau mă prosteam pe teren. Cu timpul am început totuși să progresez și să iau lucrurile puțîn mai în serios. Am fost mereu competitiv dar în același timp nu îmi plăceau disciplină, autoritatea (antrenorul) și regulile, iar dezgustul creștea pe zi ce trece, atât acasă cât și pe terenul de baschet și tanjeam după libertate…

 

În anumite zile când era vremea frumoasă sau ai mei nu mă puteau duce cu mășînă la sala de sport, ieșeam cu bicicletă, un Matrix Freestyle 1 cromat pe care tata mi l-a luat cu 400 lei cu puțîn timp în urmă. Nu știam să fac nici un trick, bunnyhop sau să fac un 180, pedalam doar într-un mod dezechilibrat și haotic până la sala și înapoi.  Într-o zi când dădeam să plec am observat peste drum niște băieți mai în vârstă care se dădeau cu bicicletele, făcând manevre pe care nu reușeam să le înțeleg. Unii se dădeau pe BMX alțîi pe MTB. Aveau pantaloni largi cu lanțuri atârnate din buzunare, căciuli ciudate și tatuaje, curele cu ținte și mulți fumători. “Ce oameni ciudați !?!” m-am gândit neștiind dacă să merg acasă sau să le arunc o privire mai apropiată.  Până la urmă după câteva zile în care i-am urmărit și observat de la distanță am prins curaj și am intrat în vorbă cu ei, spre surprinderea mea să aflu că majoritatea erau niște oameni foarte de treabă !

 

 

Am fost maxim fascinat punând tone de întrebări despre bicicletele lor, de cât timp se dau, cum reușesc să facă toate trick-urile acelea, enervându-i în fiecare zi !! Să mă las de baschet a fost o decizie simplă și în scurt timp am devenit un membru al “Bike Crew-ului” din Sibiu, petrecându-mi tot timpul liber sau bantuind orașul cu băiețîi încercând să copiez ce făceau ceilalți sau căutând ore în șir pe internet, piese de BMX.  Îmi găsisem în sfârșit pasiunea ! Atunci mă dădeam cu câțiva copii de vârstă mea și deși toți încercăm trick-uri împreună și toți îi admirăm pe băiețîi mai mari și aspirăm să fim că ei, de multe ori focusul nostru era pe alte lucruri mai simple. În loc să fim atenți și să ne focusam mai mult pe ceea ce făceam, motivându-ne unul pe celălalt să progresăm și să ne încurajăm reciproc cât de des puteam, noi vorbeam foarte mult despre cine cu ce piese se dădea, ce mărimi și specificații aveau cadrele, ghidoanele etc etc.. După cum au arătat lucrurile mai târziu, câțiva dintre “noi” aveau o afinitate naturală către acest sport și plăcerea de a-l practică mai mult decât de o simplă imagine și mulți dintre copii cu care mă dădeam au renunțat din diverse motive, în schimb eu am continuat să mă dau dezvoltându-mă și încet încet am devenit tot mai sigur pe mine.

 

 

 

 

 

Lunile treceau îmi făceam tot mai mulți prieteni, perioada în care am căzut de nenumărate ori, mi-am “smirgluit” bucăți mari și multe de piele și am rupt piese la bicicletă.  Eram unul dintre abonații la spot-urile locale și mă dădeam de câte ori aveam ocazia. Înr-o zi m-am dus la magazinul local de biciclete și la TV era un tip pe care îl chema Morgan Wade care făcea cele mai de neconceput trick-uri și transfer-uri pe care le-am văzut vreodată.  Eram copleșit de admirație. Am stat acolo că prostu și m-am holbat la restul clipului fără să clipesc, fără să pot să înțeleg cum poate cineva reuși să facă așa cascadorii periculoase și de ce le-ar face ?? De ce ar și încerca măcar ?? Fiecare rider din clip își riscă viață, cădea, se lovea, se ridică înapoi și o lua de la capăt. Era plin de sânge și durere și multe călătorii la spital și în tot acest timp tipul asta (Morgan Wade) râdea la doctorul care îi cosea interiorul gurii… Părea că nu-l deranjează deloc, făcea ceea ce îl pasiona și asta compensa pentru toată durerea și riscul la care se expunea.

 

 

Asta m-a inspirat foarte mult și am simțit o dorința să-mi urmez pasiunea, să ating acel nivel de măiestrie în artă BMX-ului. Acesta a fost momentul în care am decis că vreau să urmez o carieră în acest sport și că într-o zi și eu voi fi un PRO BMX-rider !! Dar de unde să încep ??? Nu erau PRO rideri în România și nu era nimeni să-mi ghideze eforturile. Tipii cu care mă dădeam îmi dădeau foarte rar un pont sau sfaturi și nu era nici un skatepark în Sibiu la momentul respectiv. Dar nimic din toate astea nu au contat pentru că visul meu care s-a născut în acea zi a devenit o obsesie.  Am avut foarte multe nereușite și eram mai mereu rănit într-un fel sau altul spre marea disperare a părinților mei. Eram foarte des descurajat sau ridiculizat pentru obsesia mea, nu numai de colegii mei dar și de familia apropiată și rude, doar pentru că aveam un vis nerealist pentru ei, care nu presupunea să merg la universitate și să-mi iau o diplomă. Dar părinții meu m-au ajutat suficient chiar dacă nu au înțeles pe deplin ori nu erau de acord cu acest “viciu” al meu. Mulțumită lor bicicletă mea era în stare de funcționare aproape tot timpul și le mulțumesc, pentru că fără suportul lor nu aș fi putut să mă dau așa de mult timp.

 

 

În tot acest timp am luat o grămadă de decizii proaste și am plătit cu vârf și îndesat pentru ele chiar pierzându-mi direcția de multe ori dar întotdeauna mi-am amintit de visul meu întorcându-mă la singurul lucru pe care l-am iubit cel mai mult, BMX-ul, în toate formele lui. Se pare că niciodată nu puteam să mă plictisesc de dat sau să mă obosesc, întotdeauna aveam atâta de multe de învățat și multe detalii de îmbunătățit dar cel mai important dintre toate este că eram liber !! Liber să îmi direcționez eforturile exact spre ceea ce doream, să mă exprim fără rezerve în această artă care nu are limite !! Liber să fiu obsedat !

 

Anii au trecut și până în ziua de azi am continuat pe același drum, învățând, crescând și încercând să excelez. Chiar dacă visul meu nu s-a îndeplinit încă, nu sunt deloc descurajat pentru că, călătoria în sine că și acea prima vara care m-a transformat cu ani în urmă și toate amintirile cu oamenii pe care i-am întâlnit pe drum, sunt de neprețuit.

Spre deosebire de o carieră profesională sau un contract de sponsorizare care se poate termină în orice moment datorită neglijenței, vârstei, rănilor sau ghinionului, experiențele pe care le-am avut și relațiile pe care le-am dezvoltat mi-au îmbogățit viață foarte mult și vor fi mereu ale mele !

Te invit să îți găseșți “obsesia” și să ti-o urmezi indiferent de cine ce spune sau gândește. Îți va transformă viață !! Și dacă “obsesia” ta va fi BMX-ul, ne vedem pe străzi!

 

 

 

 

Instagram: @jmarvelzz